
Galațiul va avea, în curând, un depou de tramvaie la standarde moderne, acest lucru fiind necesar după ce în municipiu circulă, la ora actuală, 18 tramvaie noi, iar construcția actuală este veche de peste 50 de ani.
Despre realizarea acestui proiect a vorbit, zilele trecute, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:
“Mai întâi, am pus în circulație 18 tramvaie noi, cu toate dotările, iar acum aducem la standarde moderne depoul din zona străzii Siderurgiștilor, construit în urmă cu mai bine de 50 de ani”.
În ceea ce privește lucrările de reabilitare și modernizare a vechiului depou, primarul a menționat că acestea au avansat în ultimul timp:
“Lucrările au avansat și presupun, în principal, refacerea căii de rulare a tramvaielor, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații, a stației de spălare, la care se adaugă noi rețele de apă și iluminat”.


Modernizarea vechiului depou de tramvaie este posibilă ca urmare a implementării unui proiect cu fonduri europene, lucru evidențiat chiar de Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:
“Este vorba despre amplul nostru proiect cu fonduri europene ce cuprinde și Bulevardul Siderurgiștilor (Tronson 2) și strada Ștefan cel Mare, artere unde lucrările sunt de asemenea în derulare”.
În ceea ce privește valoarea totală a acestui proiect, edilul Galațiului a ținut să specifice că “este de 63 de milioane de euro”.
Sursă foto: Fb. Ionuț Pucheanu