
Vineri, 25 septembrie 2026, în jurul orei 23:30, un tânăr în vârstă de 26 de ani, ce conducea un autoturism pe DN39, a decis să nu oprească la semnalul regulamentar de oprire, efectuat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia, și să își continue drumul.
Întrucât nu s-a conformat, echipajul a pornit în urmărirea acestuia. Traseul a inclus o “scurtătură” direct pe plaja din stațiunea Saturn, unde șoferul a încercat manevre de derapaj controlat pe nisip înainte de a se îndrepta spre Mangalia.
“Colegii noștri au coordonat acțiunea și au interceptat autoturismul în siguranță pe strada M.I. Dobrogeanu din municipiul Mangalia.
Întrucât șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Concluzia oamenilor legii: “Plaja rămâne pentru promenadă și relaxare, nu pentru curse nocturne. Alcoolul la volan și lipsa permisului nu transformă pe nimeni în pilot de curse”.
Sursă foto: Fb. IPJ Constanța