Șarpe de peste 1,5 metri, capturat de jandarmi într-un restaurant din Mamaia Sat

21 September 2026

Un șarpe de peste un metru și jumătate lungime a ajuns, vineri seară, în incinta unui restaurant din Mamaia Sat, spre surprinderea clienților și a personalului localului. Incidentul a avut loc în jurul orei 22:00.

Pentru că situația necesita intervenția autorităților, a fost solicitat sprijinul jandarmilor, printr-un apel la 112.

La fața locului au ajuns jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, care au capturat șarpele în condiții de siguranță.

Ulterior, reptila a fost eliberată, nevătămată, în mediul său natural.

Intervenția a reprezentat o misiune mai puțin obișnuită pentru jandarmi, care au reușit să gestioneze situația fără ca șarpele sau persoanele aflate în restaurant să fie rănite.

Cum au intervenit jandarmii și cum a fost capturat șarpele puteți vedea accesând acest VIDEO.

Discover more from CATEGORIC

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading