
Muzeul Brăilei “Carol I” invită brăilenii, sâmbătă, 22 august 2026, începând cu ora 11:00, la Casa Memorială “Panait Istrati” (Grădina Publică) la un dublu eveniment literar.
Acesta este dedicat împlinirii a 145 de ani de la înființarea Muzeului Brăilei “Carol I” și constă în:
- lansarea volumului aniversar, bilingv “Codine/Codin de Panait Istrati”. Va prezenta Zamfir Bălan;
- lansarea, în prezența autorului, a unui studiu excepțional despre ecranizările inspirate din opera lui Panait Istrati: “Panait Istrati – omul care aderă la cinematograf” de Titus Vîjeu. Vor prezenta: Nicolae Grigore Mărășanu și Zamfir Bălan.
Ambele volume au apărut la Editura Istros a Muzeului Brăilei “Carol I”.
“Codin” este cartea reprezentativă pentru ceea ce istoria literară consemnează drept “copilăria lui Adrian Zografi”. Apărut acum un secol, la Paris, volumul propune trei tipuri umane – adevărate trepte ale evoluției personajului alter-ego (Adrian Zografi): moș Dumitru, proiecția literară a unuia dintre unchii lui Panait Istrati, un om dârz, mândru, îngenuncheat de o realitate aspră, neîndurătoare, pusă pe seama soartei; Codin, figură singulară, surprinzătoare în multe privințe, individul uriaș, cu înfățișare hidoasă, dar cu suflet mare; kir Nicola, un plăcintar albanez, care își poartă pe umeri povara dezrădăcinării.
“Panait Istrati – omul care aderă la cinematograf” este, în același timp, un studiu despre ecranizările inspirate din opera lui Panait Istrati, o meditație profundă despre nebănuita bogăție de teme istratiene pentru posibile capodopere cinematografice, o carte scrisă cu rigoarea enciclopedistului și cu însuflețirea iubitorului de literatură și cinema.