
Noua lege a salarizării, a cărei adoptare ar duce la îndeplinirea unui jalon critic din PNRR ce ar putea debloca 770 milioane de euro pentru investiții, continuă să fie în atenția politicienilor din întreaga țară, indiferent de apartenența lor politică, părerile fiind “pro” sau “contra” votării acesteia.
Despre această lege, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, susține că ar trebui adoptată și promulgată înainte de data de 31 august, termenul limită pe PNRR.
“PSD nu voteaza «pe încredere» Legea salarizării!”, a declarat deputatul social-democrat Viorica Sandu, într-un mesaj publicat marți, 18 august pe Facebook.
“Ministrul demis Pîslaru anunță că va veni cu o variantă «de nerefuzat» a Legii salarizării. De nerefuzat pentru cine?
Până astăzi, PSD nu a primit o variantă finală a proiectului de lege, el nu are o formă fizică, pe hârtie, iar marile organizații sindicale nu au validat-o, pentru că nu au avut ce!
Așadar, ni se cere să discutăm despre o lege care, de fapt, încă nu există în forma în care ar trebui să ajungă în Parlament” a mai spus aceeași persoană politică.
Deputatul gălățean Viorica Sandu susține că ar trebui ca, mai întâi, să existe un proiect de lege ce ar trebui analizat, discutat cu sindicatele și abia pe urmă supus la vot pentru validare:
“Poziția PSD este una simplă: o lege care schimbă salarizarea pentru milioane de oameni nu poate fi votată «pe încredere»!
Mai întâi trebuie să existe un proiect concret, să fie analizat, discutat cu sindicatele și să fie clar ce efecte va avea asupra oamenilor și asupra administrației.
Noi susținem doar o lege a salarizării unitare validată explicit de marile centrale sindicale, nu una impusă în grabă sub presiunea fondurilor europene”.
Parlamentarul social-democrat vine și cu explicația refuzului său de a vota noua lege a salarizării susținută de ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.
“Așa am procedat mereu și așa vom proceda și acum: nu ne pronunțăm în orb, doar pentru că există un termen sau pentru că ni se spune că aceasta este varianta «de nerefuzat».
Varianta Legii salarizării Bolojan–Pîslaru, care a circulat după ieșirea PSD de la guvernare, ridică probleme serioase: există riscul blocării administrației și a unor sectoare critice, cu costuri economice care pot depăși cu mult beneficiile urmărite prin PNRR.
PSD nu respinge o lege pe care nu o cunoaște: PSD refuză să voteze o lege pe care nu a văzut-o!
Salarizarea oamenilor nu se face din declarații, și nu se votează pe încredere”.
Sursă foto: Fb. Viorica Sandu