
Brăilenii sunt invitați, în perioada 7 – 16 august 2026, să participe la mai multe evenimente dedicate Zilelor Brăilei. Programul, pus la cale de Primăria Municipiului Brăila, aduce în oraș zece zile de spectacol și voie bună pentru toate vârstele.
Cei prezenți la acest mare eveniment vor avea parte de târguri, parade, piese de teatru, ateliere interactive, animație stradală, artificii și muzică.
Pe parcursul celor zece zile, strada Mihai Eminescu din municipiu va găzdui Târgul Național al Anticarilor și Buchiniștilor, în timp ce pe Faleza Dunării va avea loc Târgul Meşterilor Populari.
Din data de 10 august, programul Zilelor Brăilei se îmbogățește cu o serie de activități dedicate copiilor și familiilor. Parcul Monument și Grădina Publică vor deveni, în aceste zile, spații ale jocului și creativității, unde cei mici sunt așteptați la ateliere interactive, spectacole de teatru și momente de animație stradală. Programul le oferă copiilor ocazia de a participa activ la experiențe artistice și de a descoperi lumea teatrului într-o atmosferă veselă și relaxată.
Pentru iubitorii de viteză și competiție, Concursul Interjudețean de Karturi “Aşii volanului” aduce un plus de energie în programul zilei de marți, 11 august, transformând această zi într-un moment dedicat pasiunii pentru karting și spiritului competitiv.
Tot, marți, 11 august, Festivalul Internațional de Folclor “Lină Chiralină” transformă Faleza Dunării într-un adevărat punct de întâlnire a culturilor, cu spectacole care pun în valoare portul, dansul și cântecul tradițional, într-o atmosferă de sărbătoare.
Vineri, 14 august, programul se mută și pe străzile orașului. De la ora 18:00, este programată Parada portului popular, cu plecare din zona Barieră și sosire pe Faleza Dunării, oferind brăilenilor ocazia de a admira frumusețea și diversitatea costumelor tradiționale. O oră și jumătate mai târziu, va avea loc Parada mașinilor de epocă, care va traversa mai multe artere importante ale municipiului.
Seara de vineri va continua în ritmuri muzicale prin spectacolele organizate în Parcul Monument și Grădina Publică. Pe lângă acestea, mai sunt organizate și prezentări de modă, ce combină creativitatea cu eleganța.
Sâmbătă, 15 august, programul artistic de pe Faleza Dunării începe la ora 19:30, cu artiștii D-Strict, Nicoleta Ghelase și Maria Ciocan. În aceeași seară, va avea loc și festivitatea de premiere a Echipei de Robotică Velocity, campioană mondială a FIRST Tech Challenge 2026, concurs desfășurat în luna mai 2026 în Houston, Texas. Seara va continua cu un concert electrizant susținut de Jo, de la ora 21:00, și Carla’s Dreams, de la ora 22:00.
Ultima zi a manifestărilor, duminică, 16 august, continuă seria spectacolelor de pe Faleza Dunării cu un program variat, care debutează la ora 19:30 cu spectacolul “Dunăreanca”, urmat de momente muzicale susținute de David Mocănescu și Florin Chiriac Band. De asemenea, de la ora 21:00, pe scenă va urca Vița de Vie, iar de la ora 22:00, Horia Brenciu & HB Orchestra, cele două momente artistice urmând să transforme ultima seară a Zilelor Brăilei într-un spectacol de neuitat.
Sâmbătă și duminică, cerul Brăilei va fi luminat de spectacole de artificii și lasere, care vor încheia ambele seri într-o notă magică.
În perioada 7–9 august 2026, Municipiul Brăila va găzdui și cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicilor Militare, eveniment organizat de Garnizoana Brăila în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila. Programul integral al festivalului îl puteți afla dând click AICI.
De asemenea, în intervalul 7-15 august, Flotila Fluvială organizează mai multe evenimente dedicate Zilei Marinei Române. Publicul va putea urmări exerciții navale, parada navelor militare și civile, sosirea Zeului Neptun cât și jocurile marinărești. Programul integral al manifestărilor poate fi accesat dând click AICI.
Programul integral al manifestărilor
7-16 August
- Strada Mihai Eminescu: Târgul Național al Anticarilor şi Buchiniştilor
- Faleza Dunării: Târgul Meşterilor Populari
Luni, 10 August
- Parcul Monument:
17:30 – Atelier “Improvizație și mişcare pe ritmuri muzicale” – Teatrul de Păpuşi Brăila; Animație pe picioroange; Acrobaţii pe monociclu
18:30 – “Magazinul de jucării” – Teatrul “Alexandru Davila”, Piteşti - Grădina Publică:
17:30 – Atelier “Lumea veselă a lui Cărăbuş” – Teatrul de Păpuși Brăila
18:30 – “Marioara şi Vasilache – O călătorie muzicală” – Teatrul pentru Copii și Tineret “Ariel”, Târgu Mureş
Marți, 11 August
- Parcul Monument:
10:00 – Atelier “Micul actor păpuşar” – Teatrul de Păpuşi Brăila
11:00 – “Marioara şi Vasilache – O călătorie muzicală” – Teatrul pentru Copii şi Tineret “Ariel”, Târgu Mureş
12:00 – Concurs Interjudețean de Karturi “Aşii volanului”
17:30 – Atelier “Lumea veselă a lui Cărăbuş” – Teatrul de Păpuși Brăila
18:30 – “Cei trei purceluși” – Teatrul pentru Copii “Arlechino”, Brașov - Grădina Publică:
10:00 – Atelier “Cărăbușul, mare pictor!” – Teatrul de Păpuşi Brăila
11:00 – “Magazinul de jucării” – Teatrul “Alexandru Davila”, Piteşti
17:30 – “Roți în mişcare” – Animație pe picioroange – Bucureşti
19:00 – “Rămăşagul lui Păcală” – Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache”, Botoşani - Faleza Dunării:
19:00 – Festivalul Internațional de Folclor “Lină Chiralină”
Miercuri, 12 August
- Parcul Monument:
10:00 – Atelier “Improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale” – Teatrul de Păpuşi Brăila
11:00 – “Rămăşagul lui Păcală” – Teatrul de Copii și Tineret “Vasilache”, Botoşani
17:30 – Atelier “O poveste și un cântec” – Teatrul de Păpuşi Brăila
18:30 – “Maşinuţa cu povești” – Teatrul “Anton Pann”, Rm. Vâlcea
20:00 – Spectacol de cântece şi dansuri tradiționale:
- Polatlı Belediyesi Halk Dansları Topluluğu, Ankara – Turcia;
- Elenco de la Raza Guaraní, Villa Elisa – Paraguay;
- Choreographic Dance Ensemble “Sonechko”, Zhytomyr – Ukraina;
- Escola de Ball de Bot Calabruix, Balearic Islands – Spania;
- Ansamblul de cântece și dansuri “Hora Florilor”, Osica de Jos – Olt;
- Ansamblul de cântece şi dansuri “Mlădițe Româneşti”;
- Palatul Copiilor Sf. Gheorghe, Clubul Copiilor Întorsura Buzăului – Covasna.
- Grădina Publică:
10:00 – Atelier “Micul actor păpuşar” – Teatrul de Păpuşi Brăila
11:00 – “Fish’n Chips” – Teatrul de Păpuşi Bucureşti
17:30 – Atelier “Lumea veselă a lui Cărăbuş” – Teatrul de Păpuși Brăila
18:30 – “Turtița fermecată” – Teatrul “Piciul Julien”, Chişinău - Faleza Dunării:
19:00 – Festivalul Internațional de Folclor “Lină Chiralină”
Joi, 13 August
- Parcul Monument:
10:00 – Atelier “Universul creativ al lui Cărăbuş” – Teatrul de Păpuși Brăila
11:00 – “Turtița fermecată” – Teatrul “Piciul Julien”, Chişinău
17:30 – Atelier “Cărăbuș – Joacă, râsete și culoare” – Teatrul de Păpuşi Brăila
18:30 – “Noile aventuri ale Scufiței Roșii” – Teatrul Republican Muzical Dramatic “B.P. Hașdeu”, Cahul – Republica Moldova
19:15 – Concert: Alexia Irene, Mara Antonia Bunea, Mădălin Radu, Maria Cristina Goliță, Rebeca Botezatu, David Toader, Miruna Dobrea, Ana Maria Alexandru, Elyna Elena Gorgovan, Matei Duca, Panait Delia, Constantinescu Sofia, Robert Ivan, Alexandra Macoveiu - Grădina Publică:
10:00 – Atelier “Grădina magică a lui Cărăbuş” – Teatrul de Păpuși Brăila
11:00 – “Maşinuţa cu povești” – Teatrul “Anton Pann”, Rm. Vâlcea
17:30 – Atelier “Colorăm şi ne jucăm” – Teatrul de Păpuşi Brăila
18:30 – “De prin lume adunate” – Teatrul Municipal de Păpuși “Guguță”, Chișinău - Brăila Mall:
18:00 – “Rapunzel” – Asociația CREAS – Bucureşti
20:00 – Spectacol de cântece și dansuri tradiționale:
- Ansamblul de cântece şi dansuri “Plaiurile Dornelor”, Clubul Copiilor Vatra Dornei – Suceava;
- Ansamblul focloric de cântece și dansuri “Ghiocel”, Luncavița – Tulcea;
- Ansamblul de cântece și dansuri “Mugurelul”, Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei – Maramureș;
- Ansamblul de cântece şi dansuri “Zărandul” – Arad;
- Ansamblul de cântece și dansuri “Codrulețul”, Clubul Copiilor Găeşti – Dâmbovița,
- Ansamblul de cântece şi dansuri “Doruri Reghinene”, Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară”, Reghin – Mureş
- Faleza Dunării:
19:00 – Festivalul Internațional de Folclor “Lină Chiralină”
Vineri, 14 August
- 18:00 – Parada portului popular: Parcarea Lidl (Barieră) – Calea Călăraşilor – Piaţa Independenței – Faleza Dunării
- 19:30 – Parada mașinilor de epocă: Brăila Mall – Şoseaua Viziru – Calea Călăraşilor – Piața Traian – Calea Galați – Bulevardul Independenței – Calea Călăraşilor – Bariera Călăraşilor – Piața Independenței
- Parcul Monument:
11:00 – “De prin lume adunate” – Teatrul Municipal de Păpuși “Guguță”, Chişinău
18:30 – “Ursul păcălit de vulpe – Teatrul de Păpuși Brăila
19:15 – Concert: Asociația Academica Proiect, Simona Dumitru, Elena Meiroșu, Cornel Ciubotaru, Gabriel Ciubuc - Grădina Publică:
11:00 – “Noile aventuri ale Scufiței Roșii” – Teatrul Republican Muzical Dramatic “B.P. Hașdeu”, Cahul
17:15 – “Rapunzel” – Asociația CREAS, București
18:00 – Concert Ansamblul Cameral al Filarmonicii “Lyra George Cavadia” Brăila
19:00 – Prezentare de modă: Inovație și sustenabilitate – Liceul de Arte “Hariclea Darclee” – designer Florentina Giol
19:30 – Trupa Raymond Dinu – Prezentare de modă pentru copii/adolescenţi
19:45 – Prezentare de modă: Atelier cu stil by lonela Milos – “Călătorie între tradiție şi eleganță”
20:00 – Prezentare de modă “Zaraza”, designer Florentina Giol, Hair&Beauty Maria Lica
20:30 – Luiza Zan Quintet
21:30 – Nightlosers - Faleza Dunării:
18:30 – Ansamblul “Pandora” al Asociației Culturale Filo-Elene “Eleftheria”
19:00 – Ansamblul Fidanlar – Uniunea Democrată Turcă din România
19:30 – Gala Laureaților – Festivalul Internațional de Folclor “Lină Chiralină”
Sâmbătă, 15 August
- Faleza Dunării – în zona siglei “I LOVE BRĂILA” (spatele Scenei):
09:30 – Ziua Marinei Române: Parada navelor militare și civile; Sosirea zeului Neptun; Jocuri marinăreşti.
20:30 – Retragerea cu torţe: Piața Independenței – Calea Călăraşilor – Secția 329 Logistică Brăila - Piaţa Independenței:
10:00 – Expoziția maşinilor de epocă - Faleza Dunării (Scenǎ):
19:30 – D-Strict
19:40 – Nicoleta Ghelase
20:10 – Maria Ciocan
20:50 – Festivitatea de premiere a Echipei de Robotică Velocity – Campioni Mondiali 2026
21:00 – Jo
22:00 – Carla’s Dreams
23:00 – Artificii & Lasere
Duminică, 16 August
- Faleza Dunării:
19:30 – “Dunăreanca” – Centrul Cultural și de Agrement “Chira Chiralina”
20:00 – David Mocănescu
20:15 – Florin Chiriac Band
21:00 – Vița de Vie
22:00 – Horia Brenciu & HB Orchestra
23:00 – Artificii & Lasere