
Instituția Prefectului – Județul Galați informează că, în baza unei adrese transmise de Garnizoana Galați, în poligonul de tragere din localitatea Smârdan (C.S.I.L. Smârdan) vor avea loc exerciții și trageri militare pe parcursul lunii august.
Potrivit autorităților, activitățile sunt programate după următorul calendar:
- 01-02 august 2026, zilnic, între orele 08:00 – 22:00;
- 03-09 august 2026, zilnic, între orele 08:00 – 22:00;
- 10-16 august 2026, zilnic, între orele 08:00 – 22:00;
- 17-21 august 2026, zilnic, între orele 08:00 – 22:00;
- 24-28 august 2026, zilnic, între orele 08:00 – 22:00;
- 31 august 2026, între orele 08:00 – 22:00.
Pe durata desfășurării exercițiilor, accesul populației, al animalelor și al vehiculelor în perimetrul poligonului este strict interzis. Autoritățile le solicită cetățenilor să respecte restricțiile de circulație de pe drumurile de acces către poligon, precum și semnificața tăblițelor/panourilor indicatoare “TRECEREA INTERZISĂ – POLIGON DE TRAGERE”, a barierelor, a becului/fanionului roșu pe stâlpul din adâncimea poligonului “STAI! SE TRAGE!”.
Potrivit Prefecturii Galați, exercițiile militare fac parte din programul obișnuit de instruire al Ministerului Apărării Naționale și au ca scop creșterea nivelului de pregătire și interoperabilitate al militarilor români și aliați.
Instituția reamintește, totodată, că în Județul Galați continuă și misiunile de zbor executate de elicoptere IAR 330 SOCAT, aparținând Statului Major al Forțelor Aeriene. Acestea se desfășoară zilnic în spațiul aerian al Județului Galați.
Reprezentanții Prefecturii subliniază că: “Prezența tehnicii de zbor nu constituie un motiv de panică, iar activitatea a fost planificată și se va executa astfel încât disconfortul populației să fie cât mai redus”.
Autoritățile mai precizează că: “Programul de desfășurare a tragerilor poate suferi modificări în funcție de disponibilitatea subunităților venite la instruire, disponibilitatea poligonului, condițiile meteorologice și dinamica executării activităților”.
Sursă foto: Fb. Instituția Prefectului – Județul Galați