Când începi cu “Alba-Neagra” și sfârșești în “Alb-Albastra”

20 July 2026

În noaptea de 17 spre 18 iulie 2026, în stațiunea Costinești, din Județul Constanța, un bărbat în vărstă de 53 de ani a decis să devină “magician” de ocazie și a organizat un clasic joc de “alba-neagra”.
Pentru ca spectacolul să fie complet și să aibă priză la public, conform precizărilor reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, alți trei complici (cu vârste între 24 și 52 de ani) jucau rolul de “animatori socio-culturali”, invitând și îndemnând trecătorii să își încerce norocul.
Doar că, spre ghinionul lor, printre “spectatori”, au fost și polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești, alături de jandarmi din cadrul Grupării Mobile “Tomis” Constanța, toate cele patru persoane complice fiind reținute de oamenii legii.
“Vă reamintim că rezultatul acestor jocuri este influențat exclusiv de rapiditatea degetelor ‘mânuitorului’, nu de norocul dumneavoastră”, precizează oamenii legii, aceștia subliniind faptul că, în cazul de față, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.
Totodată, polițiștii constănțeni au mai amintit faptul că ei rămân în permanență pe poziții ca să se asigure că singurul “noroc” pe litoral este cel de vreme bună!

Sursă foto: Fb. IPJ Constanța

Discover more from CATEGORIC

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading