
Brăila, din nou, la ceas de sărbătoare! În perioada 18-23 iulie 2026, pe Esplanada Dunării din Municipiul Brăila, se va desfășura “Târgul național de ceramică, textile și produse tradiționale”.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc în data de 18 iulie 2026, la ora 19:00, cei prezenți având ocazia să se întâlnească cu meșteri și artizani populari, putând asista totodată și la mai multe microrecitaluri susținute de artiștii Robert Ioan Ivan și Alexandra Petrea, cât și o suită de dansuri populare susținută de ansamblurile folclorice Hora Căzăcenilor și Hora Ianca.
Târgul este organizat cu prilejul Festivalului Internațional de Folclor, “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, eveniment anual, aflat la cea de-a XIX-a ediție.
Organizatorii celor două manifestări sunt Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, împreună cu Primăria Municipiului Brăila.