
Ninsorile abundente din ultimele zile au creat probleme pe carosabil, fapt ce a dus la intervenția iminentă a autorităților în domeniu. Astfel, potrivit informațiilor publice ale Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, la ora actuală, se efectuează lucrări pe DN10 de pe raza Județului Buzău.
“Pe DN10, km 74–75, în județul Buzău, se execută reparații cu mixtură stocabilă, ca urmare a degradărilor apărute în urma ninsorilor și a alternanței îngheț–dezgheț”, au specificat reprezentanții acestei instituții.
Drumarii buzoieni intervin pentru remedierea carosabilului și pentru asigurarea unor condiții cât mai sigure de circulație.
“Rugăm conducătorii auto să circule cu prudență în zona lucrărilor, să reducă viteza și să respecte semnalizarea rutieră temporară”, au mai spus reprezentanții instituției amintite anterior.
Sursă foto: Fb. DRDP Buzău













