Ca urmare a unei petiții, trei ferme au fost verificate de comisarii Gărzii de Mediu Brăila

În urma unei petiții, adresate Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila, autoritățile de control au demarat o serie de verificări pe raza UAT Comuna Galbenu, vizând activitatea a trei ferme de creștere a animalelor.

În cadrul controalelor, susțin reprezentanții GNM – CJ Brăila, s-a constatat că, la două dintre ferme, gunoiul de grajd era depozitat pe platforme neimpermeabilizate integral, fără sistem de colectare a levigatului, existând riscul poluării solului.
Pentru aceste neconformităţi, au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 10.000 lei, conform OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi s-a dispus realizarea unor platforme impermeabilizate prevăzute cu sistem de colectare a levigatului, precum şi respectarea Codului de bune practici agricole”, a precizat aceeași sursă.

La cea de-a treia fermă, a fost identificat un puț forat, utilizat pentru adăparea animalelor, fără a deține act de reglementare emis de autoritatea competentă.
Pentru această neconformitate, a fost aplicată o amendă de 10.000 lei, conform Legii Apelor nr. 107/1996, fiind stabilită măsura obţinerii actelor de reglementare necesare, precum şi respectarea Codului de bune practici agricole”, au mai specificat reprezentanții GNM – CJ Brăila.

Sursă foto: Fb. Garda de Mediu Brăila









Discover more from Categoric

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading